Multe lucruri ne lipsesc zilele acestea… Și, indubitabil, unul dintre ele este sportul. Și odată cu el adrenalina, emoția, „microbul” indescriptibil pe care-l emană orice competiție pe care până de curând o urmăream cu sufletul la gură, fie din tribune, fie din fața micilor ecrane.

#AmFostAcolo și nu suntem fataliști să spunem că ne-au rămas doar amintirile, ne-a rămas speranța și încrederea totală că #VomReveni curând.

Dar până #VomReveni, vă propunem să parcurgem câteva povești, topurile de suflet ale autorilor invitați să scrie pe wesport.ro, ale celor mai spectaculoase competiții sportive pe care le-au trăit live până de curând, înainte de această pauză forțată în care lumea sportului (și nu numai) s-a oprit puțin în loc. 

Alin Buzărin, Mihai Mironică, Oana Dușmănescu, Alin Fornade, Vali Șchiopu, Dan Ștefănescu, Adrian Soare, Marius Huțu, Mihai Mateaș, Ionuț Tătaru, Greta Goran, Lucian Lipovan, Alex Popescu, Levente Balint, Dan Filoti, Vali Moraru, Radu Paraschivescu, Alex Molico, Cristian Șimonca, Alex Tocilescu sunt o parte din numele „de poveste” care își scriu poveștile pentru toți cei care zilele astea duc dorul sportului. Mai sunt și alte surprize, dar  transferurile se anunță pe măsură ce apar oficial, că nu e loc și nici nu suntem „în stare” să creăm fake news! 😊

Le puteți vedea și răsfoi pe toate aici.

Pe scurt, „doar” 33 de articole publicate până azi. Campania continuă și promite multe povești frumoase care să ne facă să rămânem aproape de una dintre pasiunile noastre fără de care, să recunoaștem, viața nu ar fi fost la fel. 

Până ne revedem pe stadioane, vă dăm întânire pe wesport.ro în fiecare zi pentru povești cum nu s-au mai văzut, cum nu s-au mai spus. Supernume din presă, din sport, din fotbal sau din „peluză” mărturisesc topul lor #5 de evenimente sportive. 

Vă avertizăm că veți asista la un spectacol total cu pase între autori și mărturii care n-au văzut până acum lumina tiparului sau a televizorului. Atât de intime, inedite și frumoase sunt!

#AmFostAcolo #VomReveni, o campanie făcută cu suflet de We Love Sport și susținută de Superbet.


0 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Avatar placeholder

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.