Andrei Il Regista Cîlțaru. Regizor și director de imagine. Omul cu VAR-ul. Că nici nu știm ce alte clișee cu imagini și video să mai facem. Ah, ba da! Dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, Andrei vorbește neîntrerupt. Dacă nu, nu! Muncea deja de o lună în birou când a scos primele cuvinte. Și era angajat de doar două săptămâni. Între timp, s-a mai domesticit. Într-o zi ne-a și cântat.

Este specialistul nostru în Premier, dar nu League, ci Adobe. Nu știe nimeni exact ce face, dar ne place ce vedem la final. Textele noastre ar fi inutile, fără video-urile, infograficele, prezentările și tot felul de desenache care ies din calculatorul lui mare cu două ecrane, la care mută pătrățele colorate sus-jos-stânga-dreapta, și care rup pe Facebook. O face el ceva bine.

Spre deosebire de colegele noastre, Andrei întârzie doar între două și cinci minute la birou, pentru că are cine îl trezi dimineața, fiind om așezat, la casa lui, cu nevastă frumoasă și copil simpatic acasă! Cum orice binecuvântare e, totodată, blestem, faptul că e soț și tată îl face și să plece primul de la petrecerile și ieșirile la bere mai mult sau mai puțin regulate ale companiei. Asta în rarele dăți când chiar apare la ele.

Până e gata proiectul nostru principal, puteți să vedeți pe Facebook, Youtube și Insta ce face, de fapt. Cum adică ce postări sunt ale lui? Alea care care rup la like-uri, share-uri, inimi și views.