Digital Media Team s-a născut dintr-o întâmplare. Din “întâmplarea” să ne fi cunoscut și să ne dorim, cum se zice în fotbal, mai mult de atât, adică mai mult decât ce se întâmplă de obicei la un job de luni până vineri, între 10 și 18.

Dimineața, în loc de badge, dăm cu cafea și cu povești la modul „să vezi ce-am pățit aseară!”
– Știm ce-ai pățit, că doar am vorbit și pe grup despre asta! 🙂

Îndrăgostiți de fotbal și, în general, sport, ne place să credem că facem magii și noi cu conținutul, video sau text, cu ideile și creativitatea noastră, cu organizare și seriozitate, cum o făcea Hagi pe teren!

OK, OK. Ce facem noi, concret? Facem content. Facem promovare. Facem media. Facem PR și facem de toate. Avem experiență de peste 20 de ani în presă, în marketing, management și folosim și Tinder, și Snapchat, și Tik-Tok deși doar colegul Răzvan e, teoretic, în target. 🙂 Știm foarte bine ce vrea publicul, ce vor media și ce vrea “clientul”. Am fost și una, și alta, și cealaltă.

Pe lângă Răzvan cel născut în 1997, suntem încă 7 oameni în birou. Lucian, Andreea, Greta, Mateaș, Tătaru, Andrei (șeful la video), Alex. Și zeci de colaboratori cu care construim împreună povești. Citiți voi mai multe despre fiecare în paginile dedicate. Mișu ne face descrierile și nu, nu face și anunțuri matrimoniale, c-a mai întrebat lumea! 🙂

Avem „prieteni” (că nu știm s-avem clienți) din toate domeniile, nu doar sport. Home deco, muzică, pub-uri, fashion, gym, cooking. Suntem cam selectivi un pic, fie vorba între noi. Ne cam place să lucrăm cu oameni care sunt pe sufletul nostru și care ne și dau mână liberă să fim creativi, nu blocați într-un excel sau vreun raport de final de lună.

Nu ne plac prezentările-clișeu și nu ne place să stăm cu orele în ședințe și în brainstorminguri. Ne place acțiunea, iubim faptele și ne dăm în vânt după rezultate. Pentru că o “campanie”, dacă vreți să-i zicem așa, o campanie bună nu se măsoară în ppt-uri și epitete, ci în rezultate. Avem background fotbalistic, știm și noi că e frumoasă posesia, dar până la urmă tot tabela te duce în finala Champions League, nu doar poezia tribunei. Vestea bună e că noi le facem pe amândouă. Fluturăm și steagurile urcați pe garduri, dar înscriem și în ultimul minut și dăm statisticile peste cap 🙂