În spatele fiecărui artist se află, de cele mai multe ori, o muză. Noi nu suntem artiști neapărat, deși probabil ați văzut ce condei au membrii echipei noastre și ce clipuri video bombă ies din tastele altor (sau ale altui) colegi de-ai noștri.

De unde credeți că vine tot acest talent? Toată inspirația? De la pisici, ați ghicit. 

De astăzi începem rubrica „necuvântătoarele de la WLS” și le dăm cuvântul lor, celor care fac, de fapt, toată treaba. 

Și pentru că nici nu puteam nimeri o zi mai bună, începem prin a-i spune „La muuuuuuuuuuuuuuulți ani!” lui Aku, pisicul lunii (sau al Gretei) deși știm cu toții că pisicile nu au stăpân, ci sclav sau majordom. 

Aku a împlinit un an în viața de om și vreo 7 în viața de pisici, iar în WLS e de când s-a născut. Deși nu ne-a onorat niciodată cu fire de păr în mâncare sau pe haine și nici zgârieturi personale, noi îl iubim că e al nostru, nu doar al lunii (sau al Gretei). 

Faceți cunoștință cu cel mai negru și pufos motan care se ocupă, pe rând sau deodată cu: somnul, povești magice, tors, uitat pe geam, plâns după sufletul pereche. Pe scurtă, iubire maximă. 

Plic aveți? Că dacă nu, puteți să vă vedeți de treabă. 


0 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Avatar placeholder

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.